PROCESUL – VERBAL al Comisiei Naționale de Examen din data de 22 septembrie 2016 privind soluționarea contestațiilor la punctaj



 

EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIA DE AVOCAT CA AVOCAT STAGIAR
ȘI A PERSOANELOR CARE S-AU DEFINITIVAT ÎN ALTE PROFESII JURIDICE
SESIUNEA SEPTEMBRIE 2016

Comisia Națională de Examen

PROCES VERBAL

din data de 22 septembrie 2016
privind soluționarea contestațiilor la punctaj, formulate de candidații care s-au prezentat la examenul din data de 12 septembrie 2016

În conformitate cu prevederile art. 24 din “Regulamentul – cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat si admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice”,

Comisia națională de examen,

Analizând contestațiile la punctaj, precum și procesul verbal întocmit de membrii Comisiei de soluționare a contestațiilor la punctaj,

DISPUNE URMĂTOARELE:

1. În baza procesului-verbal întocmit de Comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj, prin care s-a constatat, în urma reverificării tuturor lucrărilor candidaților care au formulat contestații la punctaj, că nu există diferențe între punctajul inițial acordat acestor lucrări și punctajul rezultat în urma re-verificării, se resping toate contestațiile la punctaj formulate de candidații care s-au prezentat la examenul din data de 12 septembrie 2016 (86 contestații la punctaj formulate de candidații înscriși la examenul pentru dobândirea titlului de avocat stagiar și, respectiv, 10 contestații la punctaj formulate de candidații înscriși la examenul pentru dobândirea titlului de avocat definitiv).

2. În consecință, lista cu rezultatele obținute de candidații care s-au prezentat la examenul de admitere în profesia de avocat (pentru dobândirea calității de avocat stagiar și pentru dobândirea calității de avocat definitiv) din data de 12 septembrie 2016, publicată la data de 19 septembrie 2016 pe paginile web ale U.N.B.R. și I.N.P.P.A., devine lista finală a rezultatelor obținute de candidații la examenul de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2016.

3. Prezentul proces verbal se va publica pe paginile web ale U.N.B.R. și I.N.P.P.A. – central și se va comunica Vicepreședintelui Comisiei naționale de examen, dl. prof. univ. dr. Ion Turculeanu, vicepreședinților coordonatori ai centrelor de examen, care îl vor publica prin afișare la sediul centrelor de examen ale I.N.P.P.A. și prin postare pe paginile web ale acestora.

Comisia națională de examen

PREȘEDINTE,

Av. dr. Traian Cornel BRICIU

Stiri vizualizate